psihopedagogie: logopedie

miercuri, 2 aprilie 2008

Ce este afazia

Este o tulburare a vorbirii care afectează exprimarea sau înţelegerea limbajului vorbit sau scris în absenţa oricărei modificări senzoriale sau a unui deficit al aparatului fonator, rezultând în urma unor leziuni dobândite ale creierului. Elementul fundamental al unei afazii îl constituie tulburarea codificării lingvistice şi nu a articulării sau perceperii verbale. Pacientul afazic nu mai este capabil să folosească limbajul ca simbol pentru obiecte sau pentru procesele gândirii. Există mai multe tipuri de afazie, în care diversele proprietăţi ale limbajului pot fi mai mult sau mai puţin afectate.

TULBURARI DE LIMBAJ

Asupra individului uman actioneaza o multime de factori, dintre care unii sunt nocivi. Acestia pot influienta negativ dezvoltarea sa, dar organismul are o anumita rezistenta ce ii permite o evolutie normala si numai in anumite conditii de fragilizare generala sau partiala,acestia determinand dereglari psihice. Pentru acestea, se impune o analiza globala a principalelor categorii de factori care pot influenta negativ dezvoltarea limbajului si care pot determina oricare disfunctie de limbaj.
Cunoasterea cauzelor este necesara nu numai pentru a le preveni, dar si pentru adaptarea unei metodologii stiintifice in stablirea diagnosticului diferential si a modalitatilor de corectare a limbajului tulburat, insa nu intotdeauna se pot stabili cu exactitate cauzele; care au provocat o tulburare sau alta de limbaj si ca de cele mai multe ori la baza unei dereglari sau nedezvoltari normale se afla un complex de cauze.
Prin urmare cauzele care determina handicapuri de limbaj pot actiona in trei etape diferite: in perioada intrauterina a dezvoltarii fatului, in timpul nasterii si dupa nasterea individului. Dintre cauzele care pot actiona in timpul sarcinii, citam: diferitele intoxicatii si infectii, bolile infectioase ale gravidei, incompatibilitatea factorului PH, carentele nutritive, traumele mecanice care lezeaza fizic organismul fatului, traumele psihice suferite de gravida, incepand cu neacceptarea psihica a sarcinii si terminand cu trairea unor stresuri, framantari interioare, spaime care isi pun pecetea asupra dezvoltarii functionale a fatului. Din categoria cauzelor care actioneaza in peroada nasterii le mentionam pe urmatoarele: nasterile grele si prelungite care pot provoca leziuni ale sistemului nervos central, asfixiile ce pot determina hemoragii la nivelul scoartei cerebrale, diferite traume fizice, cum ar fi lovirea capului de oasele pelviene, accidentele mecanice, etc.
Cauzele care actioneaza dupa nastere alcatuiesc grupa cea mai mare. Ele pot fi impartite in patru categorii:
Cauzele organice de natura centrala sau periferica.
Avem in vedere diferitele traumatisme mecanice care influenteaza negativ dezvoltarea sistemului nervos central sau afecteaza nemijlocit auzul si organele fonoarticulatorii. In baza unor leziuni la nivelul sistemului nervos central se pot produce printre alte tulburari, disfunctii ale limbajului ce au o mare varietate, cu cat zona lezata este mai intinsa sau mai profunda, cu atat tulburarile sunt mai ample si cu un inalt grad de complexitate pentru ca, de cele mai multe ori, sunt atinsi mai multi centri corticali implicati in realizarea diferitelor functii psihice, Lezarea timpanului impiedica receptia corecta a limbajului si emiterea normala a sunetelor, iar anomaliile dento-maxilo-faciale nu permit o participare sincrinizata a tuturor elementelor necesare realizarii procesului vorbirii.O asemenea situatie are loc in prognatism si progenie, ca si in macroglosie sau microglosie. O anumita frecventa o au infectiile si intoxicatiile cu substante chimice, medicamentoase, cu alcool, care pot afecta, organic sau functional mecanismele neurofiziologice ale limbajului. Si unele boli ale primei copilarii, ca meningita, encefaleea, scarlatina, rujeola, pojarul s.a. pot da tulburari de limbaj atat pe cale centrala, cat si periferica.
Cauze functionale:
Aceste cauze pot produce tulburari ale limbajului care privesc atat sfera senzoriala(receptoare), cat si cea motorie(efectoare).Cauzele functionale pot afecta oricare din componentele pronuntarii: expiratie, fonatie, articulatie. Astfel apar dereglari ale proceselor de excitatie, inhibitie, de nutritie la nivelul cortexului, insuficiente ale auzului fonematic, putand incetini traseul normal al limbajului.
Cauze neurologice care influenteaza mai cu seama pe acei subiecti care congenital au o constructie anatomo-fiziologica fragila sau cu tendinte patologice.Asemenea alienatii mintal la cei cu tulburari de memeorie si de atentie, la cei cu tulburari ale reprezentarilor optice si acustice. Din aceasta categorie fac parte si subiectii care se supraapreciaza-infatuatii, aceste manifestari influentand negativ structurarea personalitatii si limbajului.
Cauze psiho-sociale: Frecventa lor este relativ mare, iar efectele lor negative impieteaza nu numai asupra dezvoltarii limbajului ci si asupra intregii dezvoltari psihice a omului. ( ,p. ).
Din aceasta categorie fac parte unele metode gresite, in educatie (iatrogebiile si didactogeniile), slaba stimulare a vorbiri copilului in ontogeneza timpurie, incurajarea coplului mic in folosirea unei vorbiri incorecte pentru amuzamentul parintilor, adultilor, ce duc la formarea unor modele cu o vorbire incorecta in perioada constituirii limbajului, trairea unor stari conflictule, stresante, suprasolocitarile, care favorizeaza oboseala excesiva, bilingvismul(obligarea copilului sa invete o limba straina inainte de a-si forma deprinderile necesare comunicarii in limba materna.,s.a.( ,p. ).
Pornindu-se de la etiologia tulburarilor de limbaj, ca si de la simptomatologia si natura acestora, literatura de specialitate contine o varietate de clasificari. Astfel, in logopedie exista mai multe tipuri de clasificari ale tulburarilor de limbaj care au de cele mai multe ori un caracter limitat. Pentru faptul ca in toate aceste clasificari se adopta de obicei un singur criteriu, ele sunt unilaterale si nu reflecta varietatea handicapurilor de limbaj. O clasificare la care se tine seama de mai multe criterii in acelasi timp, pare mult mai adecvata: anatomo-fiziologic, lingvistic, etiologic, simptomatologic si psihologic. ( ,p. ).
Aceasta clasificare elaborata prin imbinarea criterilor de mai sus, s-a impus in literatura de specialitate romaneasca si straina.
Sintetic, clasificarea respectiva se rezuma urmatoarele categorii de tulburari de limbaj:
-Tulburari de pronuntie(dislalia, rinolalia, disartria);
-Tulburari de ritm si fluenta a vorbirii(balbaiala, logonevroza, tahilalia, aftongia, tumultus sermonis, tulburari pe baza de coreee);
-Tulburari de voce( afonia, disfonia, fonostenia, mutatia patologica);
-Tulburari ale limbajului citit-scris(dislexia, alexia si disgrafia, agrafia);
-Tulburari polimorfe(afazia, si alalia);
-Tulburari de dezvoltare a limbajului(mutism psihogen electiv, voluntar, retard sau intarziere in dezvoltarea generala a vorbirii, disfunctiile verbale din autismul infantil de tip Kanner, din sindroamele handicapului de intelect, etc.
-Tulburari ale limbajului bazat pe disfunctiile psihice(dislogia, ecolalia, jargonofazia, bradifazia).
Tulburarile de pronuntie-articulatie.
In genere tulburarile de pronuntie-articulatie au frecventa cea mai mare la copii cat si la adulti. Dintre cestea dislalia este cu atat mai des intalnita cu cat varsta subiectilor este mai mica. Unele tulburari de comportament usoare dispar odata cu inaintarea in varsta a copilului ca urmare a maturizarii sistemelor cerebrale si a aparatului fono-articulator. Cele care nu dispar au o tendinta de a se consolida in deprinderi negative de articulatie la varsta tineretii. Se poate considera existenta unei dislalii cu semnificatia defectologica dupa circa 3-4 ani de varsta ai copilului, iar pana la aceasta varsta dislalia este de natura fiziologica, ceea ce inseamna ca exista o insuficienta dezvoltare a aparatului fono-articulator si a sistemelor cerebrale implicate in procesul vorbirii.Dupa parcurgerea acestei etape, sistemele care participa la realizarea vocii sunt suficient de dezvoltate pentru emiterea corecta, iar existenta dislaliei se datoreste unora din cauzele enumerate.Dar tulburarile de pronuntie-articulatie pot aparea si la varstele tineretii sau chiar adulte, daca la fondul unei fragilizari a sistemului nervos central actioneaza o etiologie nefasta.
Fenomenele caracteristice pentru dislalie constau in manifestrea de deformari, omiteri, substituiri, inlocuiri si inversari de sunete,silabe si uneori chiar cuvinte. Dislalia capata denumirea de dislalie simpla sau monoforma cand tulburarea se produce la nivelul unor sunete si se manifesta sub o forma atenuata.
La inceputul aparitiei unor ssemenea tulburari sunt mai frecvente formele de dislalie monoforma si se complica daca nu sunt corectate la timp, transformandu-se in handicapuri tot mai complexe nu numai ca simptomatologie, dar si pentru strategiile si efectele terapeutice, O extindere a tulburarilor de pronuntie-articulatie asupra majoritatii sunetelor si prin cuprinderea si a grupelor de silabe se numeste dislalie polimorfa, iar prin afectarea tuturor sunetelor, a majoritatii silabelor si a cuvintelor se ajunge la sa numita dislalie generala sau totala.O tulburare de pronuntie cu forme grave de tipul celor mentionate este mai frecventa in cazurile de anomalii, pseudobulbare, in despicaturile maxilo-velo-palatine care se pot constitui si ca o manifestare secundara a altor tulburari de limbaj deosebit de complexe cum ar fi afaziile, alaliile , etc.
In dislalie, sunetele nu sunt in egala masura afectate. Unele sunt cu o frecventa mai mare, iar altele mai mica. Astfel, sunetele cele mai frecvent afectate sunt cele care apar mai tarziu in vorbirea copiilor:
vibranta”r”, africatele”c,g,t”,siflantele”s,z” si suieratoarele:s,j”, iar vocalele si in primul rand “a,e,u”, consoanele”b,d,t,m,n”, care apar de timpuriu in vorbire sunt mai rar tulburate. In fapt sunt afectate mai des acele sunete pentru ca necesita un efort mai mare si o sincronizare mai buna a elementelor din aparatul fono-articulator care participa la emisie.Pronuntarea lor implica o anumita pozitie a limbii in raport cu buzele, valul palatin, deschizatura gurii, conturul ei, etc.,si o anumita intensitate a jetului de aer expirat pentru producerea sunetului respectiv.
Dintre cauzele specifice care pot provoca dislalia, imitarea unor persoane cu o pronuntie deficitara, metode nefavorabile de educatie care nu duc la stimularea vorbirii, incurajarea copilului prescolar de catre adult la stabilizarea deprinderii gresite, implantarea defectuaoasa a dintilor, diferite anomalii ale aparatului bucal(buza de iepure si gura de lup),(deficiente cerebrale, insuficienta dezvoltarii, deficiente ale auzului, hipoacuzia si surzenia usoara), slaba dezvoltare a auzului fonematic, progenia si prognatismul, etc. In dislaliile grave, unii autori considera ca ereditatea poate constitui factor important in diagnoza si explicarea handicapului. Pentru fiecare categorie de sunete exista o terminologie adecvata: betacism si parabetacism(cand este afectat sunetul”b”, capacism si paracapacism la”c”, gamacism si paragamacism la “g”, deltacism si paradeltacism la “d”, fitacism si parafitacism la “f”, nutacism si paranutacism la”n”, mutacism si paramutacism la “m”, sigmatism si parasigmatism la grupa sunetelor siflante si suieratoare, rotacism si pararotacism la “r’, hamacism si parahamacism la “h”, tetacism si paratetacism la “t”, vitacism si paravitacism la “v”, etc.
La specificul limbii ramane, cele mai frecvente dislalii sunt constituite din grupa sigmatismelor si parasigmatismelor si grupa rotacismelor si pararotacismelor.
Aparitia lor este simptomatica pentru deformari, substituiri, omisiuni ale sunetelor siflante si suieratoare s,s,j,z,t,ce,ci,ge,gi. La copii prescolari si scolarii mici cel mai des intalnite sunt omisiunile si deformarile, iar la logopatii puberi si adolescenti apar deseori si inlocuibile.Dintre formele de sigmatism intalnit la adolescenti si tineri in general,au mai mare frecventa:
-Sigmatismul interdental aparut ca urmare a pronuntarii sunetelor respective cu limba fixata intre dinti.
-Sigmatismul lateral, care poate fi de trei feluri:
a) lateral dexter- cand iesirea aerului se face prin dreapta in loc de mijloc;
b) lateral sinister- in cazul iesirii aerului prin stanga;
c) bilateral- in care aerul se imprastie pe ambele parti.
-Sigmatismul addental produs prin sprijinirea varfului limbii pe dinti si nu permite ca aerul sa iasa prin spatiul interdental, cum este normal.
-Sigmatismul palatal, se produce prin pronuntarea sunetelor siflante si suieratoare cu varful limbii retras spre bolta palatina, fapt care impiedica emisia corecta;
-Sigmatismul strident manifestat printr-o sonorizare exagerata a siflantelor, ce perturba perceperea vorbirii de catre interlocutor;
-Sigmatismul nazal aparut in urma unor deficiente ale palatului moale care nu-si poate indeplini functia normala, ceea ce face sa se scurga aerul, partial sau total, prin intermediul cailor nazale.
Astfel de sigmatism este frecvent in despicaturile palatale si la cei cu un palat prea rigid datorat constructiei anataomice scurte sau unei interventii chirurgicale ce il lipseste de mobilitatea necesara. Un astfel de sigmatism este frecvent si ca forma secundara in rinolalie.
-Sigmatism labial si labiodental ce se produce printr-o participare exagerata a buzelor in timpul emisiei fara implicarea incisivilor inferiori sau prin antrenarea incisivilor superiori si a buzei superioare ce acopera dintii superiori.
Rotacismul si pararotacismul consta in deformarea, omisiunea, inversiunea si inlocuirea sunetului “r”. Consoana “r” apare de obicei in vorbirea copilului in urma sunetelor siflante si suieratoare, iar emisiunea corecta presupune o anumita dezvoltare a aparatului fono-articulator si miscari fine de sincrinizare a elementelor implicate in vorbire. Din aceste motive, la majoritatea copiilor anteprescolari si chiar prescolari are loc deformarea sunetului “r”, sau se inlocuieste cu “l” sau “i” si mai rar cu sunetul “d,n,v”.
La baza producerii rotacismului si pararotacismului sunt implicate o serie de cauze cum ar fi anomaliile anatomice si functionale ale limbii: micro si macroglosia(limba), frenul prea scurt sau prea lung al limbii, leziuni ale nervului hipoglos care influenteaza toate negativ mobilitatea necesara miscarilor limbii, precum si deficiente ale auzului fizic si fonematic, mutatii deficitare ale pronuntiei, factori negativi de natura psiho-sociala, etc.
Luand in consideratie criteriul simptomatologic cele mai frecvente forme de rotacism sunt urmatoarele:
-Rotacismul interdental ce ia nastere prin pronuntarea “r” cu vibrarea varfului limbii sprijinit pe incisivii superiori sau mai rar atingerea limbii pe buza superioara in timpul vorbirii ;
-Rotacismul labial realizat printr-un joc usor al limbii, sar nu suficient si vibrarea buzelor;
-Rotacismul labiodental produs prin vibrarea buzei superioare in atingerea cu incisivii inferiori sau vibrarea buzei inferioare in momentul atingerii incisivilor superiori;
-Rotacismul apical dupa faptul ca limba se afla in momentul pronuntiei lipita de alveole, ceea ce ni-i permite sa vibreze suficient;
-Rotacism velar in care nu vibreaza varful limbii asa cum este normal ci valul palatin;
-Rotacism nazal datorat faptului ca orificiul palato-faringian nu se inchide suficient ceea ce face sa se produca vibratii la nivelul partii posterioare a palatului moale si peretelui posterior al faringelui, iar emisia lui “r” este stridenta si cu caracteristici nazale;
-Rotacism uvular ce apare ca urmare a vibrarii uvulei in articulatia sunetului”r”;
-Rotacism bucal format prin scurgerea aerului necesar emis intre spatiul dintre limba si obraji, fapt care determina vibrarea acestora.
Fenomenele ce privesc tulburarea vocalelor ce se produc mai rar, iar atunci cand are loc sunt un indiciu al unei dislalii grave sau a exiestentei si a altor handicapuri de limbaj cum sunt disartriile, afaziile, alaliile sau a tulburarilor de ritm.
Disartria sau dislalia centrala cum se mai numeste se manifesta printr-o vorbire confuza, disritmica, disfonica, cu o pronuntata rezonanta nazala in care monotonia vorbirii se imbina cu pronuntarea nedorita.
Daca disartria se instaleaza dupa constituirea limbajului, exista sanse mai mari de reabilitare pentru ca multe din deprinderile verbale se pot actualiza relativ usor pe baza noilor achizitii..
La adolescenti si la adulti fenomenele disartrice pot fi puse in evidenta mai usor la copii deoarece atat din punct de vedere etiologic cat si simptomatologic mijloacele de investigatie si de surprindere a caracteristicilor specifice au fost mai bine adaptate pentru aceste varste. Cand se gasesc si malformatii ale organelor periferice de vorbire, dislalia are o forma deosebita de complexa si poarta denumirea de dislalie mecanica sau disglosie. O forma semanatoare dislaliei este rinolalia la baza careia stau o serie de malformatii ce sunt localizate la nivelul valului palatin sau insuficientele dezvoltarii acestuia ca urmare a unor boli infectioase, vegetatii adenoide, polipi, atonia sau paralizia valului palatin, despicaturile labo-maxilo-palatine, hipoacuzia, functionarea defactuoasa a mischilor sau valului palatin care nu pot participa eficient la deschiderea traiectului nazal in timpul pronuntarii sunetelor nazale, etc.In rinolalie se gasesc tulburarile de pronuntie specifice dislaliei, dar si deficiente ale rezonantei sunetelor ori de fonatie si chier de voce in cazul cand formele respective sunt mai accentuate.
Tulburari de ritm si fluenta ale vorbirii.
Dintre tulburarile de ritm si fluenta, balbaiala constituie o alta forma a handicapului oral. In incercarea de a explica geneza si simptomatologia balbaielii au fost elaborate o serie de teorii printre care:
balbaiala are la baza afectarea unei componente centrale ce este determinata si de tulburarile anatomo fiziologice;
balbaiala se incadreaza in categoria tulburarilor de evolutie a limbajului si se prezinta ca un efect al intarzierii in aparitia vorbirii(Froschels,Pichon,S.Borel-Malsonny);
balbaiala are o natura ereditara(Gutzman, Nadoleczny);
balbaiala are o componenta nevrotica si este un efect ala cesteia;
balbaiala ca act al vorbirii se desfasoara pe principiul reflexologic.
Balbaiala se manifesta dominant prin repetarea unor silabe la inceputul si mijlocul cuvantului cu prezentarea unor pauze intre acestea determinate de spasme scurte sau prin aparitia spasmelor de lunga durata la nivelul aparatului fonoarticulator care impiedica desfasurarea vorbirii ritmice si cursive. De cele mai multe ori fenomenele de balbism insotite de existenta unor sunete sau silabe parazitare ce imprima un aspect accentuat si dezagrabil vorbirii. In toate formele de balbaiala apar si o serie de fenomene secundare precum spasmele de la nivelul aparatului fonoarticulator evidentiate prin miscarea usoara a buzelr inaintea pronuntarii cuvantului, grimase, incordare faciala si corporala, rigiditate sai gestica exagerate, schimbarea culorii, transpiratie abundenta, agitatie si nervozitate, tulburari de somn, dereglari ale ritmului respirator, tendinte de a vorbi in timpul inspirului, etc. Asemenea fenomene ce agraveaza balbaiala sunt mai frecvente la adult si la adolescent.
O mentiune aparte merita sa ocupe in cadrul cauzelor balbaielii, stangacia sau fenomenele de contrariere a stangaciei care pot sta la baza si altor handicapuri de limbaj cum sunt:dislalia, disgrafia, dislexia, tahilalia, bradilalia, tumultus sermonis.
Acest fapt se poate explica prin ceea ca in producerea proceselor psihice intre cele doua emisfere cerebrale se stabilesc raporturi de subordonare, una se manifesta ca dominanta, iar cealalta ca subordonata. Activitatea de limbaj este si ea dependenta de una din cele doua emisfere.Limbajul ca functie puternic localizata se realizeaza la nivelul emisferei drepte la stangaci si in stanga la dreptaci. Din cercetari rezulta ca pentru constituirea limbajului oral si scris, dominanta emisferei stangi prezinta o mai mare insemnatate.

psihopedagogie

miercuri, 2 aprilie 2008

Ce este afazia

faringoplastie

Faringoplastie

Arhivă blog

Despre mine

No coment

delfin

sunset

TULBURARI DE LIMBAJ